Poesie scelte edite ed inedite in dialetto friulano

Di Ermes di Colloredo,
con aggiunte di Pietro Zorutti
Udine, pei fratelli Mattiuzzi, 1828

(Biblioteca Nazionale Braidense - 18.23.F.22-23)

Pag. 4

Il Poeta dà relazione a Polimia di una sua eredità.

CANZONE

SEI benedet chel Sant, che ognun cajù
Lu viod dipent cul so grïot a slass;
Za che la ree fortune è lade in fass,
E si è voltade in fin cul biel in su.

Polimie, al è tant timp, che 'o sòi al mont,
E di tang che son laz in sepulture,
Mai nie di ereditat hai vut vinture,
E puess dal zero scomenzà a fa cont.

Ma se scomenze, cussì prest no passe
Nè mai par poc scomenze la furtune;
E uei sperà che anchie la me sei bune,
Che se ven cu la bafe e' sarà grasse.

È muart il miò bon predi, püarin!
Tant om daben, devot e santarel,
E mi ha lassat ered di un grass purciel,
Che al dà sbrufadis come un paladin.

Al è di un pêl rizzot, che al pàr tant bon,
E che s' al met la sere sot la scufe
Siben che qualchi volte si sgardufe
Intor lu laip, ma senze ambizïon.

Al è di schene larc, al ha une nadie,
Che al ul parè pur bon persut di crodie;
Al sarà grass; al mangie che al si smodie,
Tant che chel di Erimanto in ta l'Arcadie.

Us al disi Jaroni, che il vedè,
Issind dal gabinet; e dut tilat,
E tant, che un balarìn al foss lui stat,
Nus fasè in quatri pass un minuè.

Legiadri animalet, no puess avonde
Laudati tant, che tu no seis plui bon;
Da ognun bramat in conversazïon,
E degn tu ses di là a taule taronde.

Ma de gran rabie jò mi mangi il piz,
Che 'o no sòi purcitar, come pöete,
Che 'o voress fàus, parone benedete,
Di ponte di bugnìgul un salsiz.

Credimal ciart, che chel al è un bocon,
Che al pò là devant ogni gran dame;
Al è aperitif e no l' inflame,
Nè mai al fàs sul stomi replezion.

Jò sai la dose di falu perfet,
Ma la canele che hai no jè trop buine,
Ul mitude in bocon e no in farine,
E l' ul tignut ben strent e lëat stret.

In dèi za timp un boconcin a Bete,
Che a i parè tas bon e delicat,
Nè mai molà fin che no vè imparat,
Par valessi a so mut po de ricete.

Ma se ven a chiatami sul melon,
Al sarà stagionat dur come un clap;
In chest fred cussì fresc al rïess flap,
Ma quand che al sint il chiald, al ven po bon.

Parone, jò fàs gnozzis doman l' altri,
E uei tornà a chiatà Pasche Tafanie;
Us oferiss la mule e la lujanie:
Sòi uestri servitor plui d' ognun altri.

PASQUINO E MARFORIO
in occasione di una questione.

O T T A V E

PASQUIN, al mi è saltat in ta l' umor
D' armis e cavalirs volè chiantà,
Di duchis, di marchès e di un dotor,
E des bräùris che volevin fa;
Dai ferìz e dai muarz, e di culor
Che laude a Giò e' la puedin contà,
E di dug chesg potenz jò fàs un fass,
Par podè cul miò chiant fa gran fracass.

Dut è, che la me Muse strupïade
No si smarissi in miez a chest chiamin;
E che vidìnsi a fa qualchi bulade,
No si vadi a sporchià dut il martin;
Ma socorile tu a mieze strade,
E dài dal flat cun un muzul di vin,
Aciò che puessi anch' je cun un cuur fuart
Ressisti fra il teror e fra la muart.

Tu varàs zà savut la gran custion
Tra il Bortoluss e 'l duche Sant Ochià,
Dal Cont di Nimis, di chel gran ricon,
Che dute la citat al fàs tremà;
E dug insieme zùrin cospeton
Di volè strupïà, copà, mazzà,
E insin cumò a chiaminà par strade
Si viod la int duquante squintïade.

E han armat duquang i siei palaz
Cun arcabûs, pistolis e canon;
A si viod su lis puartis ciarz mostaz,
Che a cui cu passe fàs schiampà il civon;
E il dotor ha petat quatri libraz,
Cui i fàsin sentinele su 'l balcon,
E al spiete armat di forchie e di badil,
Dut il comun de vile di Vacil.

E un so sior Barbe ha di guidà l' armade,
Vistut duquant di blanc e di ravost,
A chiaval di une musse ben ferade,
Che al comperà in zardin chest mes d' avost;
Par caporai di cheste gran brigade
Al sarà lu Dëan, il Bric e l' Ost,
Che par jessi paring dal sior dotor
A' son rissolz di fài chest grand onor.

J

u duchis e i marchès stan su l'avis
Par podessi parà di chest furor
E' fàsin avisaz duquang j' amìs,
Aciò che a corin prest in ajut lor;
Ma se al è ver però chel cu si dìs,
Al si darà prest fin a chest rumor:
Che il dotoraz, che al vul salvà la panze,
Al confesse par dut la so incrëanze.

E veramentri fo une brute azion
A rifudà che dame tant garbade,
Seben l' ere pechiat che un tal bocon,
Vess tochiat a che bestie buscarade;
Ma mi stupiss dal sior cont V......
Cu no i chiazzà in ta' l flanc dute la spade,
Che se doprale in t' un tal cas no 'l vul,
A se pò ben petasse là dal cùl.

Jere une volte il fin dal cavalir
Cenzi la spade par amor di dame;
Ma cumò no si sa altri mistir,
Che di menà la lenghe in pît de lame;
Faressin miei custor chioli un braghir,
E lassà che pa 'l mond coress la fame,
Che lor no sàn difindi altris rasons,
Cu ches che si ricerchie ai siei minchions.

Lis chiossis stan cùssì in sin cumò,
Altri no chiol di miez che il pan e il vin:
Mà uei sperà in te' bontat di Giò,
Che cheste uere sortirà un bon fin;
Parcè, che a dile juste fra di no',
Dug chesg bravàz no valin un quatrin,
E zà par dut Frïul e' lu san ben,
Che si son avodaz a sant Arten.

Pasquin, no' doi che sìn umin di pâs,
Ulìn salvà la panze pai melons,
E lasse che si mazzin pur chesg brâs,
.......................................;
Ma chel che plui mi duul e mi displâs,
Al è, che par amor di chesg poltrons
Al sarà ver pur trop chel cu si dìs,
Che al piardarà il concet dut il päìs.


© Biblioteca Nazionale Braidense - Sito Web: http://www.braidense.it
Via Brera 28 - 20121 Milano - Tel. +39 02 86460907 - Fax +39 02 72023910 - Email: info@braidense.it